Punct.

Toata viata mea pare sa fie cu fundul in sus. Si tot ce reusesc in momentele astea e sa dezamagesc si sa fiu dezamagit. Ma leg enorm de lucruri minore, trec peste ceea ce e cu adevarat important si tot ce imi iese e suferinta ~ suferinta celor din jur. Simt ca nu mai pot avea incredere in nimeni ~ si asta e rau. Ultima oara cand m'am simtit parasit de toti cei din jur a fost atunci cand ~ si incep o poveste de baieti ~ eram intr'o incurcatura mare cu , sa zicem o duzina de ciori (negre ca noaptea) si aveam pe langa mine, 8 oameni ~ ce se presupuneau a'mi fi cei mai buni prieteni. Si din 8, a ramas unul singur, sincer sa fiu ~ am reusit sa iesim impreuna ~ stiu doar ca vorba lui m'a incurajat ~ mi'a spus, fratele meu, daca e sa mor stiu ca am murit pentru si impreuna cu tine. De atunci am invatat sa nu cred in prietenie ~ cel putin in cea noua. ~ sa imi testez prietenii. Si nu stiu cum am ajuns aici  ~ locul din care am plecat e total departe de povestea asta si totusi ma simt cam la fel ~ pentru ca atunci am crezut ca a fost vina mea ca n'am stiut sa tin acei prefacuti langa mine ~ si totusi ei erau vinovati. Trecand peste ~ desi stiu ca e vina mea ~ ma umplu de nervi cand vad ca toata lumea are ceva sa'mi reproseze. Fie ca imi e amic/a, fie iubita, fie amanta(glumesc) ~ toti/toate vor mai mult de la mine. Nu pricep de ce pur si simplu nu sunt gata sa ma accepte asa cum sunt ~ si daca nu sunt sa fie gata totusi sa plece din viata mea. Si mai rau, urasc ca eu incerc sa fie bine, sa ma schimb si ei tot suparati sunt. Si din nou ~ stiu ca e vina mea ~ dar am impresia ca vor prea multe ~ pur si simplu, am impresia ca nu sunt capabil sa le fac pe plac ~ si ma demoralizeaza asta... Urasc ca prietenii nu mai au incredere in mine, urasc ca ii iubesc si ca tocmai pe ei ii ranesc. Viata e nedreapta...